Polul nord magnetic, o țintă în continuă mișcare

Polul nord magnetic, localizat pentru prima dată cu precizie de exploratorul britanic James Ross, în 1831, în Marele Nord Canadian, se află în continuă mișcare, uneori cu oscilații bruște, fără a se cunoaște exact motivele, informează AFP.

De-a lungul secolului al XIX-lea și până în 1980, Polul nord magnetic se îndrepta cu o viteză destul de redusă, de 10 kilometri pe an, în direcția Siberiei, dar viteza s-a accelerat ulterior, ajungând la 60 de kilometri pe an în anii ’90, pentru a se stabiliza în cele din urmă.

Între 1831 și 2007, Polul nord magnetic a parcurs aproape 2.000 de kilometri în direcția nord-est.

Acest lucru se întâmplă deoarece câmpul magnetic terestru, care va fi măsurat cu ajutorul a trei sateliți, în cadrul misiunii Swarm, este foarte variabil, atât în spațiu, cât și în timp. Acest câmp magnetic s-a inversat chiar de câteva ori de-a lungul istoriei, în medie o dată la 200.000 de ani, deși într-un mod destul de imprevizibil.

În prezent, câmpul magnetic terestru este în plin proces de scădere – a pierdut aproximativ 6% din intensitate în ultimul secol -, dar rămâne foarte ridicat față de ceea ce se întâmplă înainte de o inversiune, fenomen care necesită mai multe mii de ani.

Spre deosebire de polii geografici, polii magnetici nord și sud – punctele de pe suprafața Terrei în care acest câmp magnetic este vertical – nu sunt situați în poziții diametral opuse ale globului terestru. Polul nord magnetic se află, de fapt, la o latitudine de peste 85 de grade (în raport cu nordul geografic), în timp ce Polul sud magnetic este situat doar la 65 de grade latitudine sudică, în apropierea bazei franceze Dumont d’Urville în Antarctica.

Deoarece polii geografici sunt ficși, este, prin urmare, necesar să se corecteze direcția indicată de o busolă care este îndreptată spre Polul nord magnetic al „declinației”, adică unghiul format de cei doi poli. Acest unghi variază nu numai în timp, ci și în funcție de locul în care se află, deoarece câmpul magnetic terestru nu este uniform.

Pentru orientarea cu ajutorul busolei – care nu se defectează niciodată, spre deosebire de un GPS sau de aparatura radio -, este nevoie de o hartă destul de recentă. Datele colectate de sateliții Swarm vor fi folosite pentru actualizarea hărților folosite în aviație și în navigație.

Agenția Spațială Europeană (ESA) va lansa cei trei sateliți Swarm săptămâna aceasta, cu scopul de a studia din spațiu câmpul magnetic terestru, un fenomen complex și fluctuant care a rămas puțin cunoscut, la 2.000 de ani după inventarea busolei în China. Cu greutatea de 470 de kilograme fiecare, cei trei sateliți Swarm vor fi lansați vineri, 22 noiembrie, de o rachetă Rockot, de la baza spațială Plesețk din Rusia.